Want to know more about Carmeuse ? CONTACT US

10 Ani fara Accidente: O lectie de viata

IN Event

In 18 decembrie 2006, Olteanu Ion, sudor la fabrica din Campulung, a fost supravietuitorul unui cumplit accident de munca, accident in urma caruia si-a pierdut o mana. Cu toate acestea, a continuat sa lucreze pe postul de sudor la Carmeuse, este un coleg apreciat atat de colegi, cat si de manageri.

Acum, la 10 ani dupa petrecerea acestui eveniment, l-am rugat sa ne povesteasca ce s-a intamplat, pentru ca experienta lui este o lectie valoroasa pentru noi toti.

In primul rand, cine este Olteanu Ion?

„Olteanu Ion este un angajat devotat meseriei lui, un om ambitios si un foarte bun coleg. In ultimii 10 ani a demonstrat ca handicapul de care sufera nu il impiedica sa isi desfasoare sarcinile de serviciu in cele mai bune conditii. Este printre cei mai buni sudori, participa activ la activitatile de mentenanta mecanica, de incarcare, de curatenie si TPM.

Ion este un obisnuit al ideilor de imbunatatire in fabrica. Vine cu propuneri de imbunatatire pe fluxurile de productie care de multe ori le punem in practica.

Ii doresc sa fie sanatos incontinuare, sa-si mentina caracterul de invingator atat in activitatea profesionala cat si in viata de familie” (Albert Sala, Director Punct de Lucru Campulung & Fieni).

Si sa incepem .....

I: Ce functie ocupati in cadrul Carmeuse? Ati ocupat si alte functii, in cadrul companiei?

R: in cadrul companiei execut lucrari de mentenanta mecanica: sudor, lacatus, masinist pod rulant, mecanic de tura. Si inainte faceam aceleasi lucruri

I: Lucrand impreuna de atata timp, noi, colegii, va cunoastem ca un bun profesionist, un adevarat membru in echipa, pe care te poti baza. Spuneti-ne, insa, ce fel de persoana este Ion Olteanu in viata privata? Ce calitati aveti?

R: Sunt un foarte mare familist. Familia este pe primul loc. Restul, normal, ca toti oamenii. Nu deranjez pe nimeni.

I: Ce va pasioneaza sa faceti in timpul liber?

R: Pasiuni in timpul liber? Petrec mult timp cu nepotica, iesim afara impreuna. Pentru mine a fost chiar un medicament, m-a motivat. Imi mai place sa petrec timpul la gradina, pe care o si lucrez impreuna cu sotia. De cand cu accidentul, e o satisfactie sa mananci o rosie, un castravete din gradina.

I: Povestiti-ne in cateva cuvinte despre familia dumneavoastra.

R: Sunt casatori de aproape 30 ani, am 2 copii, o fata si baiat. Am o nepotica, de la fata... de la baiat astept. Nu e insurat. Daca va zic unde e .... baiatul e la 100 km de Africa. Fata e plecata in Spania. Tinem legatura, dar e distanta asta.... una e cand il stii acasa sau in tara, alta e cand sunt atat de departe.  Nepotica s-a obisnuit la noi. O crestem de la varsta de 2 ani, in februarie face 9 ani. Initial am zis sa o lase putin, insa acum fetita nu mai vrea sa plece de la noi. 

I: Sa ne intorcem in timp. Suntem in 1999. De ce ati ales sa va angajati la aceasta fabrica / Care au fost imprejurarile prin care ati ajuns sa lucrati la aceasta fabrica?

R: In 1999 am vazut anuntul in ziar. Am dat examen, am luat, am lucrat vreun an de zile la boltari, iar din 2000 la sudura pe Cuptorul 2. Am o satisfactie enorma. Toata modificarea Cuptorului 2 atunci s-a facut.  Am prins toate reparatiile.

I: Ne continuam calatoria in timp. Suntem in 18 decembrie 2006. O zi teribila. Povestiti-ne sirul evenimentelor care au avut loc in acea zi.

R: Cuptorul 1 era oprit, cuptorul 2 mergea.  Am primit dispozitie sa sudam niste stuturi pentru mediu. Si s-a intamplat ce s-a intamplat ….

Am sudat la Cuptorul 1 la filtre, la banda 8. Chiar filtrul care e acum montat acolo. Am sudat piesa respectiva, la ventilator. Eram cu Nae (Sirboiu Nicolae), el a lacatus. Nae statea cu spatele la mine cand eu sudam. S-a facut inversare, praf ca la balamuc, ca nu era ca acum, si am intrat in panica. In momentul acela, cand m-a lovit praful de la cuptor, am dat drumul la masca si … m-am prins de ce nu a trebuit. M-am prins exact tubulatura de la ventilator. Tubulatura nu avea aparatoare si era foarte scurta. Ventilatorul nu era ca acum, cu amortizor. Ventilatorul mi-a prins manusa. Ghinion…. De obicei, purtam echipamentul mai larg. Chiar in acea zi, am schimbat echipamentul si am luat manusi noi de sudura. Ca orice echipament mai nou, iti intra si iese mai greu de pe mana. Daca as fi avut manusa mai uzata, imi tragea numai manusa. Asa, nu am putut sa imi mai trag mana. Era distanta mica pana la ventilator, nu era ca acum. Ventilatorul mi-a secerat mana: podul palmei si degetele.

Nae a fugit sa anunte colegii. Eu, in momentul in care am vazut ca nu mai pot controla sangele, am arunca clestele. Cu manusa am strans cat am putut, sa opresc sangerarea si am coborat scarile singur. Am mers pe picioarele mele pana in fata atelierului. Acolo, pentru cateva minute mi-am pierdut cunostinta. Colegii au incercat, in acele momente, sa opreasca sangerarea. A venit repede salvarea. Evenimentele s-au intamplat la 7.10. Imi aduc aminte totul, perfect, ma si vad pe masa … am simtit tot. La operatie eu am cerut sa mi se faca anestezie totala. Mana nu a mai putut fi recuperata, din pacate, ventilatorul o facuse zob.

Imi aduc aminte ca langa mine, atunci, au venit doamna Ionelia (Ionelia Caraiman – manager productie si proces, in prezent Group Process Engineer), doamna Dana (responsabil mediu si SSM, in prezent pensionata), domnul Spaiuc (responsabil mentenanta mecanica, in prezent pensionat). S-au implicat total. Iar dintre colegi, Ilie Rosescu a fost cel care a stat langa mine, la reanimare.  Cand am deschis ochii, pe el l-am vazut.

Am ales sa ma opereze aici, la Campulung. Eram in 18 decembrie, veneau sarabatorile si vroiam sa fiu acasa.  Familia m-a ajutat foarte mult, la fel si colegii. Domnul Spaiuc venea in fiecare seara la mine. Pleca de la fabrica, prima data venea la mine, apoi mergea acasa. Au venit toti colegii la mine. Am stat acolo pana in 31 ianuarie. M-a ajutat foarte mult psihicul, din cauza aceasta s-a vindecat mai repede. De multe ori uitam de mana si vroiam sa apuc obiecte, atunci realizam. O perioada simteam ca am degetele, ca le misc.  De multe ori si acum simt, dupa 10 ani.

I: Ce rol a avut familia in ceea ce priveste acest eveniment si dupa aceea?

R: Si pentru familie a fost un soc, greu de tot. Fata era plecata, a lesinat cand i-a spus mama ei la telefon. Baiatul a facut un soc cand a aflat, a fost consiliat ca sa isi revina. Eu am fost mai tare decat ei, de multe ori faceam haz de necaz. Le ziceam: “daca mai veniti plangand, mai bine nu mai veniti!”

Multumesc lui Dumnezeu ca nu era frig in acea zi! Cum mi-a apucat manusa, imi apuca si pufoiaca. Pufoaica nu se rupe si ma toca pana cand ….

I: Cum v-a ajutat Carmeuse sa depasiti acest moment?

R: Enorm de mult! Enorm de mult!

Cand am venit la serviciu, in 1 februarie, primul lucru pe care mi-l aduc aminte este ca m-am schimbat in vestiar si am plecat fara sa spun nimanui, m-am dus direct la ventilator. M-am dus acolo, intr-un minut jumatate am transpirat tot si mi-au trecut prin fata ochilor toate evenimentele. Ei, de atunci nu am mai avut probleme. L-am demontat cu Nelu Tudor, erau paletii strambi, l-am indreptat: “uite, Nelu, asta mi-a taiat mana”. Trebuia sa am curajul de a merge acolo.

Cand am stat de vorba, atunci, cu domnul director, i-am spus “domnule director, mai acordati-mi o sansa. Daca nu ma pot acomoda, plec eu”. Dar m-a ajutat enorm de mult psihic lucrul acesta. Am luptat in primul rand pentru mine si apoi sa nu dezamagesc. Si asta sper eu, ca nu am dezamagit.

Pe mine ma obseda lucrul acesta, ca nu mai am mana. De multe ori si acuma. Ca eu nu mai sunt ce am fost: ca dumneavoastra, ca Nelu Tudor sau Adi Predoiu. Dar trec repede de la o faza la alta: “stai, mai, ca ala are 5 degete in plus, si eu nu pot sa fac? Fac mai greu, dar fac”. Multe lucruri pe care inainte nu le faceam cu 2 maini din comoditate “ca nu pot”, acum le fac. Te motivezi tu singur: “de ce sa nu pot” Ca le faci mai greu, asta e, dar le faci.

Orice posibilitate de imbunatarire care ar fi fost posibila din punctul meu de vedere, am comunicat-o. Si nu am facut asta ca sa ma avantajeaze pe mine, ca ii avantajeaza pe toti. Sunt exemple multe de imbunatatire care au pornit de la mine.      

I: Dupa ce v-ati reintors la munca, s-a schimbat ceva in atitudinea dumneavoastra fata de respectarea normelor de protectia muncii? Ce anume?

R: Da, sunt mult mai prevazator, mai atent, anticipez dinainte la orice utilaj lucrez ce s-ar putea intampla. Si, drept dovada, au trecut 10 ani si nu s-au mai intamplat nici un accident.

I: Considerati ca, Carmeuse acorda atentia cuvenita Sanatatii si Securitatii in Munca?

R: Da. Din 1999 pana acum s-au schimbat enorm de multe lucruri, inclusiv din punct de vedere al protectiei muncii. De exemplu, inainte, eu nu gaseam, sincer va spun, sensul aparatorilor de la benzile acelea laterale. Pe mine ma incomodau. Pana intr-o seara cand am scuturat praful pe banda 7 si a cazut un bolovan sub banda. M-am aplecat, am alunecat si m-am prins cu mana de apartoare. In acel moment mi-am dat seama cat de importanta a fost aparatoarea si ce s-ar fi putut intampla daca nu era.    

I: Considerati ca angajatii sunt constienti de riscurile la care sunt expusi in munca de zi cu zi?

R: Da, sunt. Interventiile trebuie sa se execute cat mai repede, dar nu cu orice pret. Executi interventia, dar numai dupa ce te asiguri ca iti desfasori activitatea in conditii de siguranta.

I: Acum, dupa 10 ani de la producerea acestui eveniment, va adresati tuturor angajatilor din Grupul Carmeuse, din toate colturile lumii. Va rog sa le transmiteti cateva mesaje colegilor de pretutindeni: o lectie de viata sau un mesaj cu privire la importanta protectiei in munca.  

R: Primul mesaj: “Sa respecte protectia muncii intocmai”

    Al doilea mesaj: “Sa nu cedeze psihic niciodata, orice se intampla. Depasesti momentul si mergi mai departe”

    Al treilea mesaj: “Sa nu se intample! Atunci, toata lumea e fericita, inclusiv respectivul angajat”.

ION OLTEANU - SUDOR CAMPULUNG

CORPORATE VIDEO

STIRI

contact

Fundatia Carmeuse